În viziunea Ioanei Feurdean, integrarea datelor este pasul necesar înainte ca agenții AI să poată aduce valoare reală în business. Aceștia pot funcționa eficient doar dacă au acces la date corecte, structurate și conectate între ele. Abia atunci pot ajuta companiile să câștige timp și să ia decizii într-un ritm mai apropiat de viteza cu care se schimbă piața.
„Am primit o întrebare: dacă aș avea o baghetă magică, ce aș vrea? Aș vrea să fac ziua de 72 de ore, dar nu se poate. În schimb, în momentul în care vom avea agenți AI, o să se poată într-o anumită măsură”, a spus Ioana Feurdean.
Ea a precizat însă că acest lucru presupune un nivel ridicat de control și încredere. Pentru ca un agent AI să poată lua decizii sau să execute anumite acțiuni în locul oamenilor, companiile trebuie să stabilească limite clare și să se asigure că datele pe baza cărora funcționează sunt integrate corect.


