„Ne-a surprins întotdeauna rapiditatea cu care românii au adoptat acest nou model de comerț online”

Potrivit acestuia, România se află constant în top trei piețe ale grupului Glovo la nivel global, care include operațiuni din Europa de Vest, Europa Centrală și de Est și Africa.  

„Dacă ne uităm la regiunea Europei Centrale și de Est, România este piața numărul unu pentru Glovo. În ceea ce privește quick commerce-ul, România este cea mai penetrată piață din întreg universul Glovo. Ne-a surprins întotdeauna rapiditatea cu care utilizatorii români au adoptat acest nou model de comerț online”, a afirmat Bogdan Meica.  

Directorul general al Glovo România spune că businessul local a continuat să crească într-un ritm constant în ultimii doi ani, iar extinderea parteneriatelor cu retailerii a avut un rol important în această evoluție.