Schimbarea strategiei vine și pe fondul evoluției consumatorului român. Față de începutul anilor 2000, când alegerea se rezuma deseori la culoarea vinului, clienții sunt acum mai interesați de soi, regiune, nivelul de calitate și asocierea cu mâncarea.

Vintruvian Estates dezvoltă vinuri sub branduri precum Caii de la Letea și Crama de Matei. Compania urmărește să pună în valoare atât soiurile locale, cât și potențialul diferitelor podgorii, folosind tehnologia disponibilă în viticultură și vinificație.

Una dintre direcțiile alese de companie este dezvoltarea vinurilor obținute din soiuri în care echipa vede un potențial comercial și o capacitate de diferențiere mai mare.