Un trend important în primele trei trimestre din 2020 este evoluția retailului către omnichannel. Pe de o parte, retailerii se concentrează pe rețeaua de magazine fizice, unde CBRE lucrează intens pe optimizarea de portofolii iar pe de altă parte investesc noi resurse pentru a beneficia de creșterea vânzărilor online, extinzându-și capacitățile logistice.

Evoluția retailului către omnichannel generează o nevoie sporită de spații logistice, alimentată de lipsa de predictibilitate vizavi de posibilele restricții din partea autorităților într-un moment cheie pentru retail. Trimestrul al patrulea, prin Black Friday, Moș Nicole și Crăciunul, generează peste 30% din vânzările totale de retail online iar extinderea spațiilor logistice influențează experiența de cumpărare și implicit vânzările de retail”, a declarat Carmen Ravon, Head of Retail and Land, Omnichannel Real Estate Solutions, în cadrul CBRE România.

CBRE a lansat recent în România o gamă de servicii omnichannel pentru retailerii care vor o adaptare rapidă la noul context de piață prin extinderea spațiilor industriale. Noua gamă de servicii integrează soluțiile deja oferite retailerilor (achiziții de terenuri, leasing, optimizare de portofoliu, fuziuni și achiziții și property management) și facilitează accesul acestora la soluții tipice pentru sectorul industrial.