Inițiativa a fost marcată prin evenimentul „Eat Spain Drink Spain”, dedicat gastronomiei spaniole și ingredientelor pentru bucătăriile profesionale

METRO România și ICEX, instituția spaniolă pentru comerț exterior și investiții, marchează începutul unui parteneriat dedicat promovării ingredientelor de origine spaniolă în sectorul HoReCa, prin lansarea unui catalog de produse disponibile în rețeaua METRO. Catalogul a fost prezentat în cadrul evenimentului „Eat Spain Drink Spain”, un format conceput pentru a facilita dialogul culinar și schimbul de expertiză între profesioniști din industrie. Inițiativa reflectă angajamentul constant al METRO de a pune la dispoziția clienților săi soluții relevante, adaptate nevoilor bucătăriilor profesionale și tendințelor actuale din gastronomie.

Demersul răspunde atât interesului crescut pentru preparate inspirate din bucătăria spaniolă și mediteraneană, cât și nevoii operatorilor din industrie de a lucra cu produse de calitate, care susțin eficiența, consistența și diferențierea în meniu. Selecția din catalog a fost construită cu accent pe categoriile fresh și ultra-fresh, care au un rol important în strategia de business a METRO, alături de marca proprie și de soluțiile de tip smart chef convenience. Prin această abordare, compania își consolidează rolul de partener pentru profesioniștii din ospitalitate, oferindu-le nu doar acces la produse, ci și instrumente de inspirație și dezvoltare a ofertei culinare.