„Ce s-a întâmplat în câteva luni, în pandemie, noi anticipam că se va întâmplă în cinci ani, dar s-a întâmplat mai repede. Partea bună e că această situație ne-a prins într-un stadiu mult mai evoluat în România. Nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă ne-ar fi prins pandemia acum zece ani. 

Referitor la comerțul online, acum câțiva ani nu existau lockere în România, nu aveam o diversificare și un nucleu atât de bun al serviciilor de curierat”, a precizat Sergiu Chircă, CEO al Elefant.ro, în cadrul retailArena, una dintre cele mai importante conferințe de business dedicate industriei de retail, FMCG și eCommerce.

În ciuda faptului că interacțiunile din magazinele fizice ale retailerilor au cunoscut scăderi semnificative odată cu debutul crizei sanitare, vara aceasta, activitatea acestora a fost reluată în magazine, iar oamenii au început să opteze și pentru cumpărături de la magazine aflate în proximitatea lor.